Helmut Duckadam, amintiri incredibile! Cum l-a prins Revoluția din 1989: „S-au tras focuri”

Redactor:
Răzvan Bucur
Helmut Duckadam, amintiri incredibile! Cum l-a prins Revoluția din 1989: „S-au tras focuri”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Helmut Duckadam a povestit cum a fost dat afară din Armată și cum l-a surprins Revoluția Română, din luna decembrie a anului 1989. El se afla la Arad în momentul în care românii au ieșit în stradă împotriva dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu.

Fostul mare portar al Stelei afirmă că în momentul în care a văzut neliniște în stradă, a plecat la o mănăstire.

Cum l-a prins Revoluția Română pe Helmut Duckadam

„Eram la Arad, vicepreședinte la Vagonul Arad. Aveam treabă la UTA și mergeam cu mașina să iau ceva acte de la stadionul lor. Pe drum am auzit gălăgie, erau cam primii participanți. Noi auzisem cu două zile înainte ce se întâmplase la Timișoara. La radio Budapesta se auzise deja ce era la Timișoara. Am văzut că se aduna lume din ce în ce mai multă. După ce mi-am terminat treaba, în Piața Sfatului erau taburi și s-au tras focuri de avertisment în aer.

Primisem o primă atunci după ce-am câștigat un meci. Aveam 3.000 de lei la mine și cu un prieten am mers la o mănăstire de unde am cumpărat lumânări. Am tăiat lumânările cu un clește, le-am împărțit și iar s-a strâns lumea”, a povestit portarul care a scris istorie la Sevilla, în 1986.

El afirmă că s-a implicat activ în schimbările prin care a trecut România în urma tranziției de la comunism la democrație.

„Da, da ( n. red. – a fost participant activ la Revoluție). Apoi am mers în primărie și am stat acolo 2 luni. Răspundeam de toate ajutoarele care intrau prin vestul țării. Atunci chiar puteam să mă fac de toate, chiar și primar. Eram în primii 24 ai Frontului Salvării Naționale și am Carnet de Revoluționar. Legitimația 104. Am doar o indemnizație care trei ani a fost tăiată…

Da (n. red. – ia pensie de la Ministerul de Interne). Că am lucrat la Poliția de Frontieră. De la Armată nu iau nimic. Am fost angajatul lor timp de trei ani cu contract de șase ore. Oricum ei m-au dat afară…

Am avut problema cu mâna și am fost chemat la Ilie Ceaușescu, aflase că n-o să mai pot să apăr. M-a chemat la el în birou și mi-a zis că mă trece în rezervă că nu mai sunt de folos. Luam 3.000 de lei, dar…

M-am ambiționat că n-au cum să mă dea afară și m-am dus la Ion Coman, la secretarul CC-ului, care era stelist adevărat. I-am zis: „Eu vreau să rămân în armată!”. „Domne, dacă vrei, rămâi!”. M-am dus la Arad, dar după șase luni mi-am dat seama că nu e de mine. Mă puneau la instrucție, la trageri și la aplicații. Și mi-am dat demisia…”, a spus fostul mare portar.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×